Pana la urma tot cu Trinity Blood am decis sa merg (<_< desi e greu sa bagi Paste acolo si sa tin personajele in caracter chiar si cu Vaticanul prezent XD")
La fel de nasol este si faptul ca mai am doua versiuni pentru asta (dpdv a lui Seth si dpdv a lui Cain), dar daca mai intai mi-a venit inspiratie pentru cea cu Abel...Enjoy~
Personaje: Abel, Lilith (trecut), Seth (trecut), Cain (trecut)
*****
Sunete de clopot rasunau in tot Vaticanul, preotii si maicutele imbracand orasul in straie de sarbatoare in timp ce arhiepiscopii se pregateau sa tina cuvantarea Papei. Oamenii de rand erau si ei imbracati in cele mai frumoase straie, zambind si salutandu-se intre ei chiar daca nu se cunosteau.
Pastele era una dintre putinele zile din an in care Terrani uitau de razboiul nedeclarat dintre ei si Methuselahi. Si Vaticanul parea sa faca aceelasi lucru chiar daca, in realitate, strazile erau impanzite de inchizitori imbracati in civili. Dar pana si marea majoritate a inchizitorilor nu se puteau abtine sa nu se comporte ca si ceilalti si sa uite, oarecum, de motivul adevarat pentru care ei erau prezenti printre oameni.
Dar, adanc sub Vatican, printre ramasitele ciuruite de gloante si scobite de timp si de bombe, un om cu parul lung si alb statea ingenunchiat langa o capsula ce aducea mai mult a sarcofag.
“Lilith...” vocea slaba si plina de tristete a omului a strapuns linistea criptei uitate de oameni, dar nimeni nu i-a raspuns. “Lilith, imi pare rau pentru atunci...” Doi ochi albastri se uitat la corpul femeii roscate care nu se mai miscase de 900 de ani, dar el deja era cu gandul in alta parte.
Isi aducea aminte de o camera mare care de obicei era rece si alba lipsita de orice fel de decoratie, numai ca in acea zi, Lilith si Seth s-au hotarat sa ii dea putina culoare si caldura, spre necazul si exasperarea lui Abel.
“De ce trebuie sa participam la aceasta sarada, Lilith?” a izbuchint Abel deodata, lovind cu piciorul un scaun. “Noi am fost creati de ei!”
“Abel, este pentru binele coloniei s--“ dar vocea linistita si dulce a lui Lilith a fost acoperita de sunetul unei mese rasturnate.
“Pentru binele coloniei!? Ce prostie! Toti se uita la noi cu ura si dispret desi ei ne-au creat! Deschide ochii, Lilith! Ei toti ne urasc si ne doresc moartea! Pentru binele coloniei ar fi ca ei sa nu mai existe! Refuz sa particip la aceasta sarada ieftina,” continua Abel, lovind inca un scaun, intorcandu-se sa se uite urat la oamenii din camera care stateau prin colturi, susotind intre ei.
“Dar frate... Trebuie sa fim iertatori unii cu ceilalti de Paste,” o voce tremuranda si mica rasuna din spatele lui Lilith, doi ochi mari si verzi uitandu-se speriati la Abel.
“O prostie! De ce sa fiu eu iertator cu ei? Ei nu pot sa ierte faptul ca le suntem superiori, de ce sa ii iert eu ca ne sunt inferiori?”
Lilith isi misca capul dezaprobator la cuvintele lui Abel, intorcandu-se spre micuta Seth, sa o linisteasca si sa ii stearga lacrimile care i se rostogoleau pe obraji. Atunci a intrat in camera si Cain, atras de zgomotele ce veneau din sala de mese. Zambetul sau nu mai era asa de mare cand a vazut masa rasturnata, dar nu i-a disparut in totalitate nici cand s-a apucat sa stranga dezordinea facuta de fratele sau incapatanat.
“Seth, nu mai plange, gata. Abel nu a vrut sa tipe la tine. Hai sa ne spalam pe fata si sa ne pregatim pentru masa,” soptea Lilith, incercand sa o calmeze pe micuta Seth.
“Eu nu particip, sa fie clar!” A tipat Abel, trantind usa in urma sa, urletele sale la oameni sa se dea din calea lui rasunand in toata cladirea.
Lilith a vrut sa mearga dupa el, dar Cain a oprit-o la usa. “Daca Abel doreste sa nu fie prezent... Nu o sa-l obligi sa vina.” Prentru o fractiune de secunda, fata lui Cain nu mai era serena si zambitoare, ci serioasa si amenintatoare. Era o premonitie pentru ce avea sa se intample mai tarziu, dar nimeni nu isi dadu seama.
Imaginea acelei zile fu incetosata de lacrimile care se stransera la baza ochilor albastrii, si Abel isi rezema capul de mana cea rece din capsula. Soptea, ca de fiecare data, pareri de rau si cerinte de iertare. Dar capul plecat si ochii inchisi ai preotului cazut nu vedeau figura palpainda a unei femei cu par roscat ce il imbratisa de la spate si ii saruta crestetul capului.
“Dragul meu Abel... Te-am iertat de mult, din momentul in care te-ai umplut de ura. Oh, Abel... Daca El i-a iertat pe oameni, cum sa nu te iert eu pe tine? Oh Abel, numai daca ai invata sa ierti...”
Dar Abel nu auzea decat hohotele sale de plans si nu simtea decat vantul uscat care trecea pe langa el si se incapatana sa stinga lumanarile, iar ochii lui nu puteau sa vada decat corpul adancit in somnul etern al preaiubitei sale Lilith.
“Imi pare rau... Iarta-ma...”
“Abel, noi toti te-am iertat. Iarta-te si tu.” Si o briza usoara, diferita de cea care era mereu prezenta in catacombe, a stins si ultima lumanare aprinsa.
Last edited by Darkira (09.04.2011 23:15:24)
vreau sa vina mai repede.....
...Franky...care este comntatorul jocului striga :
