TRINITY BLOOD [Suleyman & Seth]
Fluturas
Ii placea acest loc. Acest loc plin de culori care dansau in jurul lui, în care nu existau ochi care sa se uite acuzator la el pentru ceva de care el nu putea sa isi aduca amintet, acest loc care se alfa intre ‘este’ si ‘era’.
Nu isi putea aduce aminte numele sau si, dupa ceva timp, a ajuns sa creada ca si el nu era nimic altceva decat o culoare. Era perfect normal ca o culoare sa nu isi stie numele. Culorile nu au un caracter constient si deci, ele nu stiu ca poarta un nume, corect?
“Aces loc trebuie sa fie un creion,” o voce ciudata a soptit, iar el nu a putut face altceva decat sa dea din cap. Da, acest loc trebuie sa fie un creion sau o pictura. O pictura mai degraba... Asa se explica si prezenta fratilor si surorilor sale colorate.
Deodata a aparut un fluture negru, aripile sale de abanos miscandu-se incet in timp ce micutul animal se apropia de el. Culorile s-au oprit din dansul lor în acelas timp cu fluturele si numai el se mai misca. Atunci si-a dat seama ca are maini, iar gandul sau anterior despre cum el ar fi o culoare a fost catalogat drept stupid.
Si-a pus cu mare grija mainile in jurul fluturasului si a zambit la micuta creatura, buzele sale apropiindu-se de una dintre aripile de onix, dar pana sa poata sa o sarute, doua pete verzi au aparut pe ele. El si-a indepartat capul si a observat ca semanau cu doi ochi verzi, iar sufletul sau s-a umplut de o multitudine de emotii si sentimente. Nu a putut sa mai suporte sa fie atat de aprope de fluturas si s-a impins inapoi, un foc nevazut cuprizandu-i pielea.
A auzit un zgomot puternic si deodata culorile s-au cristalizat si crapat, bucati mari din ele cazand pe langa el, spargandu-se in nimic pana cand doar acele doua sfere de jad au ramas inconjurate de intuneric.
“Doriti sa cumparati o floare?” Intunericul a intrebat, cele doua sfere inchizandu-se, lasandu-l in bezna totala, dar cand s-au redeschis, omul se trezi pe cal pe o plaja.
I-a luat ceva timp ca sa isi dea seama ca in fata lui statea o fata micuta cu par scurt de abanos si cu ochi verzi, imbracata cu o pereche de pantaloni albi cu flori verzi cusute parca la intamplare si cu o bluza lunga cu franjuri verzi. Ea i-a zambit, impingand spre el un buchet de flori albe si o palarie mov.
“Multumesc,” s-a auzit el zicand si a vazut doua maini bronzate apucand palaria.
Si-a aaezat palaria pe cap, dar poate ca a pus-o gresit deoarece fata cu florile incepuse sa rada, degetele ei subtiri acoperind gura. Incruntandu-se, si-a dat capul pe spate si palaria ii fi suflata din nou.
A vrut sa fuga dupa ea, dar obiectul mov era deja purtat de valuri in larg. El si-a muscat buzele, uitandu-se resemnat la mare.
“Marea este superba, nu sunteti de acord tinere lord?” Rosti fata, facandu-l sa tresara.
Dar nu s-a uitat la ea, preferand sa stea incruntat spre mare. Trebuia sa se prezinte in fata Divanului azi si sa fie oficial numit noul Duce de Tigirs. Dar cum mai putea sa se prezinte acum in halul asta?
“Dar de ce esti asa de trist, tinere stapan Süleyman?” A intrebat fata, mana ei pe spatele sau.
“O sa imi fac de ras familia astazi in fata Imparatesei. Ce o sa zica despre acest trist copil cand o sa ma vada imbracat asa? Nu respect codul de imbracaminte...” Lacrimi ii incetosau vederea, dar el incerca sa le tina in frau.
“Sunt sigura ca nu va fi ofensata.”
El s-a intors sa se uite la imbracamintea fetei, gata sa o intrebe de unde ar sti un Terran ca ea, fara stapan, cum ar reactiona Mama Suprema.
“Ah, te intrebi de ce vorbesc de parca as sti, corect? Sunt sigura ca Imparateasa este o mama buna, intelegatoare. Nu te-ar certa pentru asa ceva. Ea iubeste natura si probabil ca si ea a pierdut multe palarii in valuri,” a continuat fata, facandu-i cu ochiul si pupandu-l pe obraz.
“Cine esti tu?”
“Doar o fata draguta care vinde flori.”
Dupa ce i-a mai suflat un sarut in directia lui, o multitudine de fluturi verzi au aparut si au acoperit totul. Si-a adus aminte cat de speriat statea in fata Mamei sale, buchetul de flori albe strans in maini tremurande si cum i-a facut semn sa se apropie de ea dupa ce Ducesa de Moldova a comentat despre cum era imbracat.
“Iti multumim tie, copilul nostru drag, pentru aceste flori. Noi iubim aceste flori si suntem foarte intristate ca ele nu pot creste in camerele noastre private. Premite un sarut din partea noastra drept multumire...”
Cat de revoltati au fost nobilii prezenti la numirea lui. Cat scandal au facut atunci cand buzele Mamei au luat contact prin voal cu obrazul sau inca cald la acea vreme.
Lacrimi ii curgeau pe obraz, rusinat de ceea ce facuse. A tipat de durere, un foc albastru cuprizandu-l, cele doua sfere atintite asupra sa. Dar un fluture verde a aparut si s-a asezat pe nasul sau, iar el l-a luat si l-a sarutat.
“Cum de m-ai iertat?” A intrebat el, corpul sau incepand sa dispara din acea lume ciudata.
“Pentru ca te iubesc, tanarul meu Lord Süleyman...” a soptit vantul catre marea cea goala.
In lumea reala, o palarie mov a fost adusa inapoi pe mal.
Last edited by Darkira (03.04.2011 14:47:39)
Poate ca visul cu Liceul Seika sa fie doar pentru fete este unul foarte frumos, dar nu accept asta! Imi vreau biroul inapoi si totul sa devina ca la inceput!
Acum trebuie sa ne acceptam soarta. Nu asa faci tu mereu cand vine un nou client la Maid Cafe? Ii spui ,,Bine ati revenit, Maestre!'' si il tratez cu respect. 
Nu imi incape costumul si oricum nu arat la fel de bine ca tine in el 
, si isi pune mana pe birou, lasandu-se peste Misaki.
Acum, unde eram?...
-
